Ordin comun al ministerelor Muncii și Educației. Simona Bucura-Oprescu: „E nevoie de reglementări clare care să sprijine piața muncii”

Ordin comun al ministerelor Muncii și Educației. Simona Bucura-Oprescu: „E nevoie de reglementări clare care să sprijine piața muncii”
Publicat: 25/08/2023, 21:11

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu a anunțat că a agreat ca ministerul pe care îl conduce și Ministerul Educației să emită un ordin comun prin care actualele standarde ocupaționale să fie prelungite până la data de 31 decembrie 2024, în condițiile în care acestea își încetau valabilitatea la 1 septembrie 2023, respectiv 1 ianuarie 2024.

Pentru a putea plăti pensii și salarii decente în România este nevoie de reglementări clare care să sprijine piața muncii, afirmă ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu într-o postare pe pagina de Facebook a ministerului. Demnitarul  s-a întâlnit joi cu reprezentanți ai unor confederații sindicale, ai unor confederații patronale, precum și ai Ministerului Educației, ai Ministerului Investițiilor și Fondurilor Europene și ai Autorității Naționale de Calificare.

„Unul dintre aspectele importante de care trebuie să ținem cont este legat de standardele ocupaționale de #formare profesională”, a precizat Simona Bucura-Oprescu.

“În urma discuțiilor aplicate de azi am agreat ca Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Ministerul Educației să emită un ordin comun prin care actualele standarde ocupaționale să fie prelungite până la data de 31 decembrie 2024, în condițiile în care acestea își încetau valabilitatea la 1 septembrie 2023, respectiv 1 ianuarie 2024, după caz.
Este nevoie de o soluție imediată pentru prevenirea unei posibile crize pe piața formării continue de personal, iar pe termen lung este nevoie de revizuirea legislației și a unor standarde pentru ca sistemul să devină funcțional și practic.
Vom continua să lucrăm împreună pentru a stabili obiective, un calendar clar de dialog și resurse pentru a avea o piață a muncii cât mai competitivă și mai adecvată cerințelor actuale”, a mai declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.

Ministrul Muncii: 28 mii de oameni și-au cumpărat vechime la pensie

Simona Bucura Oprescu a anunțat zilele trecute că până acum, la nivel național au fost încheiate 28. 516 contracte de asigurare socială cu plata retroactivă, pentru care s-au plătit 336.885.881 de lei.

Mecanismul asigură acoperirea unor perioade de vechime celor care, din diverse motive, nu au contribuit la sistemul public de pensii.

Ministrul Simona Bucura Oprescu a precizat că persoanele care sunt interesate să cumpere vechime o pot face, personal sau prin mandatar, desemnat prin procură specială, la Casa de Pensii. Este nevoie de cartea de identitate, în original și copie.

Cota de contribuţie, potrivit Codului Fiscal, este de 25 %, a precizat ministrul Muncii, pe Facebook. Iar achitarea se poate face într-o singură tranșă sau în plăți lunare.

În situaţia în care, la data de 31 decembrie 2024, contribuţia de asigurări sociale datorată nu este achitată în întregime, stagiul de cotizare se constituie corespunzător plăţii efectuate, se arată în proiectul OUG.

Anunțul a fost făcut o dată cu lansarea în transparență decizională a proiectului de Ordonanţă de Urgenţă privind domeniul pensiilor publice.

Venitul pentru care se achită contribuţia de asigurări sociale nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare la data încheierii contractului de asigurare, a transmis ministrul Muncii.

Pot cumpăra vechime în muncă cetățenii români din ţară sau din străinătate care nu sunt pensionari şi care nu au fost asiguraţi în sistemul public de pensii.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temperatura optimă în casă. La câte grade recomandă medicul specialist să setezi centrala termică pentru...
Cum a putut veni îmbrăcată Erika Isac la Masterchef de la Pro TV. Cătălin Scărlătescu...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii, prinsă la hotel cu celebrul milionar
Cum va reacționa Ucraina dacă Maia Sandu pierde alegerile și Republica Moldova intră sub controlul...
Mărturia sfâșietoare a vecinei celor trei români morți în Valencia. Ce s-a întâmplat cu doar...
O profesoară de liceu riscă 15 ani după gratii după ce s-a aflat că avea...
RAPORT: Europenilor ar trebui să li se spună să-și facă provizii, în caz de război...
Cum a luat 'block' Un show păcătos! Capatos a răbufnit: 'Nu se poate așa ceva!'...
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
EXCLUSIV. Mărturiile românilor din Spania care s-au aruncat în puhoaie pentru a-şi salva vecinii: "Am...
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
Ei sunt cei trei români care au murit în urma inundațiilor din Spania. Cu doar...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Care este valoarea celui mai mare IQ înregistrat în lume în 2024? Terence Tao deţine...
Au fost găsite PRIMELE fosile de dinozaur în Hong Kong!
Dispare Celentano din Las Fierbinți?! Anunțul teribil al lui Adrian Văncică: Bă băiatule, ți se...
Marcel Ciolacu și amanta. S-a aflat totul
Cum a reacționat Dan Badea când a fost confundat cu Mihai Mitoșeru de o „fană”....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
Ileana Sterp este hotărâtă să nu se mai implice în subiecte care nu o privesc...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Atletul care a spart bariera de gen: Zdeněk Koubek